Expertiza biologica in arhitectura

Expertiza biologica sau studiul de biologia elementelor  unei constructii, este o documentatie tehnica uneori necesara obtinerii autorizatiei de construire si adesea utila in stabilirea unei strategii de interventie asupra unei constructii existente. Aceasta documentatie poate viza o cladire intreaga sau parti din aceasta (incaperi, plansee, sarpanta, etc.)

In cadrul expertizei biologice se vor parcurge o serie de pasi:
– relevarea cladirii ce urmeaza a fi expertizata;
– decopertarea elementelor ascunse, pentru a putea fi analizate;
– identificarea speciilor de lemn folosite la realizarea constructiei;
– inventarierea tuturor elementelor afectate de factori biologici;
– sondarea elementelor afectare, pentru stabilirea lungimii portiunii degradate, adancimea degradarii in sectiune si tipul de degradare;
– stabilirea factorilor care au cauzat sau favorizat atacul biologic;
– colectarea de probe din materialul sanatos si cel degradat pentru analize de laborator;
– identificarea agentilor de biodegradare: bacterii, fungi, alge, licheni, plante superioare, insecte, pasari, animale;
– determinarea speciilor care afecteaza elementele constructive;
– propunerea metodelor de interventie, atat la modul general, asupra intregii structuri, cat si punctual asupra fiecarui element in parte. Se propun tratamente curative si preventive;
– prescrierea de tratamente menite sa opreasca atacul biologic, substante active, retete, consumuri tipice, costuri si surse de procurare.

Toate aceste informatii se vor regasi in expertiza biologica, care va consta intr-o parte scrisa si o serie de planse unde sunt identificate grafic elementele la care se face referire in text. De asemenea documentatia va cuprinde si un releveu fotografic al situatiei existente.

Prin biologul cu care colaboram, Konkret Studio ofera acest serviciu de expertizare biologica in domeniul constructiilor.